Posibilităţi de refacere a morfologiei arcadelor dentare prin restaurări protetice fixe adezive polimerice

Posibilităţi de refacere a morfologiei arcadelor dentare prin restaurări protetice fixe adezive polimerice

EVANTIA COLEŞ, V. DEVA, H. MANOLEA
Disciplina Morfologia şi Semiologia Sistemului Stomatognat, Materiale dentare şi Tehnologia protezelor dentare, Facultatea de Medicină Dentară, UMF din Craiova


REZUMAT

În ultimul timp din ce în ce mai mulţi pacienţi care se prezintă în cabinetul de medicină dentară îşi doresc refacerea arcadelor prin punţi dentare care să aibă un aspect fizionomic cât mai apropiat de cel natural, cu îndepărtarea unui strat cât mai subţire din ţesuturile dure ale dinţilor adiacenţi, iar punţile realizate să fie totuşi rezistente şi de lungă durată.

Pentru acest studiu am selectat un număr de 15 pacienţi dintre care 12 femei şi 3 bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 75 de ani, care s-au prezentat în cabinetul de medicină dentară, în perioada 2004-2007, în vederea refacerii integrităţii morfo-funcţionale a arcadelor dentare atât în zona frontală cât şi în cea laterală. Pentru a ţine cont de doleanţele acestor pacienţi, refacerile protetice fixe adezive (RPFA) polimerice adaptate fiecărei situaţii clinice în parte pot reprezenta soluţia optimă.

CUVINTE CHEIE
restaurare morfo-funcţională, restaurări protetice fixe adezive polimerice, tehnica minim invazivă


Posibilites for the dental arches morphology to be remade by polymeric adhesive fixed prosthetic restoration

ABSTRACT
Recently, more and more patients presenting in the Dental consulting room use to request the dentist that their dental arches should be remade by dental bridges having a phisionomic aspect very clasely to the natural one, with a very thin layer removed from the hard tissues of the adjacent teeth and the bridges should be resistent and last for a long time.

A number of15 patients were available for our study; 12 of which were women and 3 men aged between 20 – 75 year old who presented in the Dental consulting room during the period of 2004 – 2007 in order to restore the morpho – functional integrity of the dental arches both in the frontal and lateral area. As to take into consideration those patients wishes, the polymeric adhesive fixed prosthetic remakes adjusted to each clinical situation in part, can represent the best solution

KEY WORDS
morpho-functional restoration, minimally invasive technique, polymeric addesive bridge
Actualizat la 08.09.2021, 18:26