Direcţia Financiar-Contabilă

Direcţia Financiar-Contabilă

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova (U.M.F.) organizează și conduce contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, contabilitatea de gestiune şi contabilitatea de angajamente, precum și activitatea de control financiar preventiv propriu în cadrul Direcţiei Financiar-Contabilă, aflată în directa subordonare a directorului economic.

Direcția Financiar-Contabilă este o structură  funcţional administrativă care iși desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile legale din domeniu și se află în subordinea directă a Rectorului.

Direcţia Financiar - Contabilă a Universităţii de Medicină şi Farmacie Craiova, prin personalul de specialitate cu pregătire în domeniul economic, coordonează întreaga activitate financiar-contabilă şi are evidenţa tuturor resurselor bugetare şi extrabugetare ale acestei instituţii. 

ORGANIGRAMA DIRECȚIEI FINANCIAR-CONTABILĂ

 

Direcția Financiar-Contabilă asigură:

Ø  întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli pe baza limitelor bugetare aprobate şi îl înaintează spre aprobare ordonatorului principal de credite;

Ø  ăsigură informaţii  structurilor de conducere cu privire la execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli,  şi a contul anual de execuţie;

Ø  întocmirea bilanțului contabil și analiza acestuia;

Ø măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute;

Ø înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară şi fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele interne ale instituţiei, cât şi în relaţiile cu utilizatorii  externi de informaţii financiare (clienţii, furnizorii, instituţii publice şi alţi utilizatori);

Ø  exercitarea controlului financiar preventiv propriu în cadrul Universității, prin persoanele desemnate prin decizia rectorului Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, emisă în baza avizului acordat de către Ministerul Educației. Aceste persoane nu pot fi implicate, prin sarcinile de serviciu în aprobarea, efectuarea și înregistrarea operațiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu.

Actualizat la 19.01.2023, 14:17