Informații publice

Informații publice

Accesul liber şi neîngrădit al oricărei persoane din România la informaţiile de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi instituţiile publice.
Prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activitatea unei autorităţi sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei.
Activitatea de informare publică în Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova este reglementată de prevederile Legii 544/2001 și H.G. 123/2002.
Informaţiile de interes public pot fi obținute din oficiu sau la cerere.
Informaţii publicate din oficiu
Universitatea comunică anumite informaţii, din oficiu, potrivit Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public pe site-ul Universităţii, care pot fi consultate la adresa http://www.umfcv.ro/Organizare:
  • Carta UMFCV.
  • Regulamentul de Organizare și funcționare a UMFCV.
  • Regulamente și Metodologii privind activitatea academică.
  • Regulamente privind activitatea studenților.
  • Rapoarte anuale.
  • Hotărâri ale Consiliului de Administraţie.
  • Hotărâri ale Senatului.
Informaţii oferite la cerere
Cererile de informare se primesc la:
  • Secretarul-şef al Universităţii, la secretarii-şefi ai facultăţilor.
  • Registratura UMFCV, dacă solicitarea de informaţie este formulată în scris.
  • Departamentul de informare, promovare, mediatizare al UMF Craiova
În cazul solicitărilor verbale informaţia este furnizată pe loc, dacă este posibil. Pentru situația în care complexitatea informaţiilor de comunicat implică acest lucru, solicitantul este îndrumat să adreseze o cerere în scris.
Pentru cererile formulate în scris, pe suport de hârtie sau pe suport electronic (e-mail), solicitantul va primi o confirmare scrisă conţinând data şi numărul de înregistrare a cererii. 
Timpul în care se primește răspuns la solicitări:
  • Reprezentanţii mass-media care solicită verbal o informaţie vor primi răspunsul în maximum 24 de ore, în cazul în care solicitantul nu a fost îndrumat să redacteze o cerere în scris.
  • În cazul în care informaţia este deja comunicată din oficiu în una dintre formele precizate la art. 5 din Legea nr. 544/2001, se asigură de îndată, dar nu mai târziu de 5 zile, informarea solicitantului despre acest lucru, precum şi sursa unde informaţia solicitată poate fi găsită.
  • Dacă informaţia solicitată este de interes public, răspunsul va fi oferit pe suportul specificat de solicitant (e-mail, fax sau scris) în 10 zile.
  • Dacă prin complexitatea documentării, informarea angajează o perioadă mai mare pentru redactare, solicitantul va fi informat asupra acestui aspect, comunicarea informaţiei putând interveni cel mai târziu la 30 de zile de la data solicitării, cu informarea solicitantului.
  • În cazul în care informaţia solicitată este identificată ca fiind exceptată de la accesul liber la informaţie, se asigură informarea solicitantului despre acest lucru în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii la Registratura UMFCV.
Conform art. 112 din Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1, următoarele informaţii:
1. informaţii cu privire la datele personale, potrivit legii;
2. informaţiile clasificate potrivit legislației în vigoare.
Pentru audienţe la Rectorul universității se depune o solicitare în scris la Compartimentul Rectorat.
În cererile scrise de primire în audienţă se vor menţiona:
  • datele de identificare ale solicitantului.
  • datele de contact – telefon, adresă poştală, adresa de email, descrierea problemei pentru care se solicită audienţa.
Solicitantul va fi contactat telefonic pentru a i se comunica data şi ora la care se poate prezenta pentru audienţă.
Modalităţi de contestare
Modalităţile de contestare, în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate, sunt prevăzute în art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, şi anume:
• reclamaţia se depune la Registratura universității, în termen de 30 de zile.
Actualizat la 11.07.2025, 11:41