Burse

Burse

Din fondul de burse alocat de la bugetul statului, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova acordă, în condițiile legii, următoarele categorii de burse:

-        burse  de performanță;

-        burse sociale;

-        burse speciale.

Bursele se acordă pe perioada desfășurării activităților didactice, prin care se înțelege cursuri, seminare, laboratoare, proiecte, activități practice, cele două sesiuni de examene din iarnă şi vară, conform graficului activităților, doar pentru studenții de la învățământul cu frecvență înmatriculați pe locurile finanțate de la bugetul de stat.

REGULAMENT BURSE 2025 .pdf

Actualizat la 06.10.2025, 14:04