Capitolul I Denumirea, sediul, obiectivele şi activităţile Centrului de Cercetare Art. 1. Denumirea Centrului de Cercetare În conformitate cu Decizia Senatului U.M.F. Craiova, din data de
, se constituie, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, Facultatea de Medeicină Dentară, Centrul de Cercetare cu denumirea: "".are personalitate juridică şi funcţionează în cadrul Facultăţii de Medicină Dentară a Universităţii de Farmacie şi Farmacie din Craiova. din Craiova. " are dreptul la ştampilă proprie.
Art. 3. Obiectivele Centrului de Cercetare. În conformitate cu priorităţile Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, în cadrul reformei universitare şi a integrării României în Comunitatea Europeană, cu programele naţionale de cercetare şi dezvoltare şi cu strategia proprie de dezvoltare a U.M.F. Craiova, principalele obiective ale " - relansarea - realizarea unor structuri de cercetare interdepartamentale şi interuniversitare; - participarea la programe de cooperare internaţionale, prin granturi de cercetare comune; - extinderea schimbului de infor - realizarea unor laboratoare de cercetare moderne, dotate cu echipamente la standarde internaţionale; - formarea unor echipe de cercetători interdisciplinare şi competitive; - orientarea cercetării ştiinţ - realizarea unui sistem de pregătire continuă a corpului didactic şi doctoranzilor; - dezvoltarea bazei ma Art.4. Tipuri de activităţi desfăşurate în cadrul Centrului de - cercetări fundamentale; - cercetări aplicative; - cursuri de perfecţionare postuniversitară; - realizarea unor proiecte de cercetare în colaborare cu alte universităţi de medicină şi farmacie din ţară sau cu diverse instituţii; - informar Capitolul II 1. Decanul Facultăţii de Farmacie din Craiova; 2. Directorul "Centrului de Cercetare 3. Şefii Departamentelor de Biomateriale, Diagnostic şi Reabilitare Orală Complexă 4. Directorii şi responsabilii ştiinţifici ai contractelor de cercetare. Directorul "Centrului de Cercetare Art. 6. Alegerea membrilor Consiliului de Conducere al " În situaţii excepţionale, când unul din membrii Consiliului de Conducere nu-şi mai poate exercita funcţia şi obligaţiile (plecări în străinătate pe o durată mai mare de o lună, boală, deces etc.), Consiliul de Conducere poate numi temporar un alt membru al departamentului în Consiliul de Conducere. Art. 7. Consiliul de Conducere are următoarele atribuţii: - stabileşte strategia ştiinţifică a Centrului; - aprobă Raportul ştiinţific anual; - face recomandări Consiliului Facultăţii de Medicină Dentară din Craiova privind dezvoltarea sau diversificarea activităţii "Centrului de Cercetare în Medicina Dentară - ia decizii privind folosirea şi gestionarea resurselor fina - propune acordarea unor sporuri salariale sau premii unor membri pentru realizări deosebite în activitate; - elaborează politica de personal a Centrului. Consiliul se întruneşte în reuniuni ordinare sau extraordinare. Reuniunile ordinare au loc trimestrial, iar cele extraordinare au loc la iniţiativa Directorului "Centrului de Cercetare în Medicina Dentară " sau la cererea a cel puţin 1/3 din numărul membrilor Centrului. Art. 8. Conducerea executivă a "Centrului de Cercetare în Medicina Dentară" este asigurată de către Directorul Centrului, şefii de departamente şi de către directorii (responsabilii ştiinţifici) contractelor de cercetare. Art. 9 Art. 10. Conducerea executivă are următoarele atribuţii: - întocmeşte planul de activitate semestrială a "Centru - ia hotărâri operative privind activitatea Centrului, conform strategiei stabilite de Consiliul de Conducere; - întocmeşte Raportul anual; - propune angajări de personal prin contracte de muncă cu perioadă determinată sau convenţii de colaborare; - stabileşte necesarul de materiale şi dotări pentru toate departamentele Centrului de Cercetare; Activitatea membrilor conducerii executive este remunerată din veniturile proprii ale "Centrului de Cercetare în Medicina Dentară Capitolul III Sursele de finanţare ale Centrului de Cercetare Art. 11. Activitatea "Centrul Art. 12. Veniturile "Centrului de Cercetare în Medi Art. 13. Dobândirea şi folosirea resurselor se va face în conformitate cu legislaţia în vigoare, în baza autonomiei universitare. Art. 14. Activitatea financiar-contabilă a "Centrului de Cercetare în Medicina Dentară " va fi asigurată de către Serviciul F Art. 15. Activitatea juridică va fi Art. 16. Persoanele serviciilor financiar-contabile, juridice şi de personal care lucrează nemijlocit pentru "Centrul de Cercetare în Medicina Dentară " pot fi remunerate pentru activităţile prestate prin convenţie, din sursele proprii ale Centrului de Cercetare, prin hotărârea Consiliului de Conducere. Capitolul IV Pentru activităţi specifice de consultanţă, expertiză şi consiliere, se poate apela la specialişti recunoscuţi în domeniu din ţară sau străinătate. Art. 18. Personalul de cercetare este organizat în trei departamente: - Departamentul de Biomateriale; - Dep Fiecare Art. 19. Consiliul de Conducere poate mări numărul de departamente din centrul de cercetare sau numărul de cercetători dintr-un departament, în funcţie de priorităţile de cercetare interdisciplinară apărute. Art. 20. Responsabilii contractelor de cercetare îşi vor fixa colectivul cu aprobarea Consiliului de Conducere al "Centrului de Cercetare în Medicina Dentară Art. 21. Responsabilitatea lucrărilor efectuate sau elaborate revine fiecărui cercetător şi departament de cercetare. Art. 22. Proprietatea intelectuală asupra rezultatelor cercetării aparţine autorilor, conform legislaţiei în vigoare. Capitolul V Dispoziţii finale Art. 23. Statutul "Centrului de Cercetare în Art. 24. Decizia de înfiinţare a "Centrului de Cerce Personalul "Centrului de Cercetare Art. 17. Personalul de cercetare al "Centrului de Cercetare - cadre didactice ale U.M.F. Craiova; - cadre didactice asociate; - doctoranzi.
Organizarea Centrului de Cercetare
Art. 5. Activitatea "Centrului de Cercetare
CENTRU DE CERCETARE IN MEDICINA DENTARA " sunt: CENTRU DE CERCETARE IN MEDICINA DENTARA CENTRU DE CERCETARE IN MEDICINA DENTARAArt. 2. Centrul de Cercetare nu
Sediul Centrului de Cercetare se constituie în cadrul Facultăţii de Medicină Dentară
"
Durata activităţii Centrului este nelimitată.