Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese reprezintă acte personale, putând fi rectificate numai în condiţiile prevăzute de Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnitătilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.
Când se depun declaraţiile:
- anual, până la data de 15 iunie;
- în termen de 30 zile de la data numirii sau alegerii în funcţie ori de la data începerii activităţii;
- în termen de cel mult 30 zile de la data încheierii mandatului sau a încetării activităţii.
Persoana responsabilă care asigură implementarea prevederilor legale privind declarațiile de avere și declarațiile de interese este doamna Becheru Daniela, Directia Resurse umane.