Descriere

Descriere

Disciplina de Tehnologia Protezelor Unidentare a luat naștere în anul universitar 2008–2009, mai exact în semestrul 2 al primei promoții de Tehnică Dentară a UMF Craiova.

Cursul a fost predat în primii ani de Conf. Univ. Dr. Virgil Deva, iar ulterior de către Șef Lucrări Dr. Evantia Coleș, pentru ca începând cu anul 2019 titularul disciplinei să fie Șef Lucrări Dr. Petre Costin Mărășescu.

De-a lungul timpului au colaborat în cadrul disciplinei atât medici stomatologi doctoranzi cât și tehnicieni demonstratori dintre care îl amintesc pe Tehn. Dent. Dem. Marian Trancă

Obiectivele disciplinei. Tehnologia Protezelor Unidentare se adresează studenților anului 1, ai Facultății de Medicină Dentară, Program de studii – Tehnică Dentară. Programa analitică corelează noțiuni ale disciplinelor de: Morfologia dinților și arcadelor dentare, Materiale de laborator, Chimia materialelor, Fiziopatologie,Odontologie Parodontologie,  Ocluzologie, Protetică dentara, Estetică,  Chirurgie oro-maxilo-facială, Implantologie, Patologie orală, Ortodonţie, Reabilitare orală. 

Obiective generale urmăresc  însuşirea de către studenţi a noţiunilor generale despre etapele tehnologice de obţinere a protezelor fixe unidentare şi a raportului lor cu structurile de vecinătate

Obiective specifice: însuşirea specificului etapelor tehnologice pentru obţinerea protezelor unidentare prin: formarea aptitudinilor necesare utilizării instrumentarului specific în condiţii corecte cu maximum de eficienţă efectuarea practică individuală a tuturor etapelor tehnologice pentru obţinerea fiecărei proteze unidentare, realizarea morfologiei coronare prin proteze fixe unidentare respectând integrarea lor în armonia  estetică şi funcţională a arcadei  

           Programa analitică cuprinde cursuri de 2 ore pe săptămână şi stagiu de laborator de 6 ore pe săptămână, care se desfăşoară pe parcursul semestrului doi al anului unu de studiu.

La sfârșitul cursului studentul trebuie să  cunoască elementele de morfologie primară şi secundară ale dinţilor permanenţi, ce vor fi refăcuţi prin lucrările protetice fixe unidentare; să cunoască  tehnologia fiecărei proteze unidentare; să cunoască implicaţiile prezenţei protezelor uidentare fixe la nivelul arcadelor dentare.

De asemenea din punct de vedere profesional studentul trebuie să modeleze corect protezele unidentare respectând morfologia primară şi secundară a dinţilor permanenţi restauraţi în armonia arcadelor; să efectueze corect toate manoperele în cadrul etapelor şi fazelor tehnologice ale protezelor unidentare fixe.

Este urmărită capabilitatea studentului de a recunoaște  fiecare fază tehnologică a unei proteze unidentare; de a aprecia calitatea unei restaurări protetice dentare din punct de vedere tehnologic, morfologic şi estetic; de a fi conştient şi să-şi asume responsabilitatea în ceea ce priveşte implicaţiile locale şi generale ale prezenţei protezelor uidentare fixe asupra armoniei dento-somato-faciale.

Lucrările practice cuprind demonstrații inițiale, urmate de executarea individuală a fzaelor tehnologice ale protezelor unidentare.

Actualizat la 22.06.2025, 08:15