Atacul de panică

Atacul de panică

 

Foto: Rucsandra Calin

 

 

Conform DSM-IV-TR, orice tulburare anxioasă este însoţită de atacuri de panică, acestea fiind perioade scurte în care există debutul unei frici sau terori intense, adesea asociate cu senzaţia de moarte iminentă şi dorinţa de a scăpa. În cursul acestor atacuri, sunt prezente simptome ca scurtarea respiraţiei, palpitaţiile, durerea sau disconfortul precordial, senzaţiile de sufocare sau strangulare şi frica de a nu înnebuni sau de a nu pierde controlul.

Ceea ce este considerată caracteristica esenţială a unui atac de panică este o perioadă distinctă de frică sau disconfort intens, acompaniat de cel puţin 4 dintre 13 simptome somatice sau cognitive, care apar brusc şi ajung la intensitate maximă în decurs de 10 minute:

1) palpitaţii, bătăi puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac;

2) transpiraţii;

3) tremor sau trepidaţie;

4) senzaţii de scurtare a respiraţiei sau de strangulare;

5) senzaţie de sufocare;

6) durere sau disconfort precordial;

7) greaţă sau detresă abdominală;

8) senzaţie de ameţeală. dezechilibru, vertij sau leşin;

9) derealizare (sentimentul de irealitate) sau depersonalizare (detaşare de sine însuşi)

10) frica de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni;

11) frica de moarte;

12) parestezii (senzaţii de amorţeală sau de furnicături);

13) frisoane sau valuri de căldură.

 

 

Anxietatea caracteristică atacului de panică poate fi diferenţiată de anxietatea generalizată prin natura sa aproape paroxistică, distinctă şi severitatea sa, de regulă mai mare. Atacurile care satisfac toate celelalte criterii, dar care au mai puţin de 4 simptome somatice sau cognitive sunt denumite atacuri cu simptome limitate.


 

Există trei tipuri caracteristice de atacuri de panică:

·    inopinate (nesemnalizate) - acelea pentru care individul nu asociază debutul cu un factor declanşator situaţional intern sau extern;

·   circumcise (semnalizate) situaţional - acelea care survin aproape invariabil în urma expunerii sau anticipării expunerii la un semnal sau declanşator situaţional;

·  predispuse situaţional - similare cu cele circumcise situaţional, cu deosebirea că nu sunt asociate invariabil cu semnale şi nu survin imediat după expunere.

Pacienţii cu atacuri de panică descriu, de regulă, frica drept intensă şi relatează că se gândesc că sunt pe punctul de a muri, de a-şi pierde controlul, de a avea un infarct sau un ictus, sau de "a înnebuni". De asemenea, de regulă, ei relatează şi dorinţa imperioasă de a fugi din locul în care a survenit atacul.

Atacurile recurente de panică inopinate devin cu timpul circumcise situaţional, deşi atacurile inopinate pot persista.

Atacurile de panică inopinate apar în panică (cu sau fără agorafobie), pe când atacurile circumcise şi cele predispuse situaţional sunt frecvente în panică, dar pot surveni şi în contextul altor tulburări anxioase şi în cel al altor tulburări mentale. Diferenţa dintre primul şi celelalte două tipuri de atacuri de panică este foarte importantă pentru diagnosticul de panică.

Pacienţii diagnosticaţi cu panică manifestă preocupări sau interpretări cu privire la implicaţiile sau consecinţele atacurilor de panică, iar unii dintre ei îşi modifică semnificativ comportamentul ca răspuns la acestea, dar neagă teama de a nu avea un alt atac sau preocupările referitoare la consecinţele lor. Preocupările referitoare la atacul următor ori la implicaţiile sale sunt asociate adesea cu apariţia unui comportament de evitare care poate satisface criteriile pentru agorafobie (anxietatea referitoare la sau evitarea de locuri sau situaţii din care scăparea poate fi dificlă sau jenantă sau în care ajutorul poate să nu fie accesibil în eventualitatea unui atac de panică sau de simptome similare panicii).

Prin urmare, panica poate fi însoţită sau nu de agorafobie.

 

Citeşte şi:

Stresul posttraumatic

Tulburarea obsesiv compulsivă

Fobiile

Terapia anxietăţii

 

 

 

 

Copyright © 2014 Centrul de Educaţie Medicală. Toate drepturile rezervate.

Actualizat la 08.09.2021, 18:28