Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova vă invită, în perioda 4-7 aprilie 2024, la cea de-a treia ediție a Congresului Craiova Connects, congres medical dedicat interdisciplinarității în medicină, precum și conduitelor medicale de avangardă. Congresul aduce împreună anul acesta gastroenterologia, oncologia și genetica. Panelurile științifice vor reuni teme de interes major atât pentru medicii celor trei specialități, dar și pentru medicii din zonele conexe acestora: medicină internă, oftalmologie, nefrologie, cardiologie, endocrinologie, oncologie, medicina de familie, asistenți medicali și nu numai.
Programul complet, lectorii invitați, modalitatea de înscriere și alte noutăți legate de cel mai inovativ congres medical din România pot fi accesate pe site-ul evenimentului: https://craiovaconnects.org/home.php.
Ajuns la ediția a treia, Craiova Connects aduce în Aula Magna a UMF Craiova o reunire a Alianței G6 și Health Innovation Hub, la care vor participa rectorii celor șase universități de medicină și farmacie din România. Dintre conferințele plenare ale ediției de anul acesta amintim conferința „Connections Gastroenterology - Oncology – Genetics” susținută de prof. univ. dr. Dan Gheonea, prof. univ. dr. Michael Schenker, prof. univ. dr. Florin Burada, conferința „The genetic origins of Romanians through the fog of the times” susținută de reputatul genetician dr. Mihai Netea (Universitatea Radboud din Nijmegen, Olanda), precum și conferința „Pipeline drugs in oncology”, susținută de dr. Michael Schenker (UMF Craiova).
Programul include workshop-uri dedicate relației mentor-ucenic în dermatologie, o sesiune de live cooking cu exemplificarea unor rețete adaptabile profilul pacientului cu diabet. Ziua Mondială a Sănătății va reuni participanții la Congres în Aula Magna pentru un training privind colaborarea atât între specialități, cât și cu domeniile conexe.
Lansat în anul 2022, de Ziua Mondială a Sănătății, conceptul „Craiova Connects” a reunit până acum cei mai importanți specialiști din gastroenterologie, reumatologie, ginecologie, diabet și nutriție. An de an, aproximativ 500 de participanți on site s-au bucurat de întâlniri a zeci de keynote speakers, au interacționat și s-au conectat la cele mai inovative concepte și proceduri medicale.
Înscrierea participanților se face exclusiv online, aici: https://craiovaconnects.org/register-cc.php