Evolutia dependentei de alcool

Evolutia dependentei de alcool

Citeste inainte:

Ce este dependenta de alcool

Efectele consumului de alcool

Tipuri de consumatori

 

Foto: Rucsandra Calin

 

 

Dependenta de o substanta, in general, parcurge mai multe etape pana se produce ca atare. Etapele consumului sunt:

·      consumul experimental, in care individul consuma substanta din curiozitate (ex. la o petrecere);

·        consum regulat, in care individul consuma substanta la diversele intalniri cu colegii, cunostintele, prietenii;

·      consum devenit preocupare, in care individul obisnuieste sa consume alcool, droguri, tutun in multe situatii si cautarea acestor situatii devine in sine un scop;

·            dependenta, este faza in care intregul comportament este controlat de nevoia organismului de a fuma sau consuma alcool sau droguri. Persoana nu mai este libera, este controlata de substanta!

 

            S-au facut numeroase studii pe persoanele dependente de alcool iar cercetatorul E.M. Jellinek a elaborat o descriere sintetica a evolutiei dependentei de alcool. Acesta prezinta evolutia alcoolismului in patru faze:

1.      Faza pre-alcoolica

2.      Faza de debut

3.      Faza critica

4.      Faza cronica

 

            In faza pre-alcoolica alcoolul este consumat ocazional, la petreceri, sarbatori, protocoale, etc. In acest stadiu nu exista dependenta fizica si psihica. Dependenta se poate crea ori prin consum de alcool repetat (insa multi consumatori in exces nu depasesc niciodata acest punct) ori crescand cantitatea de alcool din ce in ce mai mult cu fiecare ocazie de consum.

 

            In cea de-a doua faza, numita faza de debut, sunt "asigurate" de catre consumator toate conditiile pentru dezvoltarea dependentei. Consumatorul manifesta urmatoarele simptome: amnezie, consum de alcool pentru efectul in sine, acunderea alcoolului, preocupare fata de alcool, sorbirea cu sete a primului pahar, sentiment de vinovatie privind alcoolul, evitarea conversatiei pe tema alcoolului, aparitia amneziilor dupa aproape fiecare consum.

 

            In faza critica, cea de-a treia, dependenta de alcool este deja instalata, iar alcoolicul manifesta deja urmatoarele:

-   pierderea controlului, persoana nu mai poate controla voluntar cantitatea de bautura consumata, se pierde simtul masurii, se consuma pana la betie, ebrietate, intoxicatie, coma alcoolical;

-         rationalizarea si justificarea consumului, negarea bolii;

-         grupul de consumatori devine o sursa importanta pentru respect si stima de sine;

-    comportament agresiv, remuscare si sentimentul de vina persistenta;

-         modificarea comportamentului, tulburari de comportament;

-         intreruperea relatiilor sociale;

-  pierderea serviciului, incapacitatea de a prelua sarcini si responsabilitati;

-  pierderea interesului pentru activitati casnice, hobbyuri, alte activitati;

-         re-interpretarea relatiilor personale;

-         auto-compatimire marcata, stari depresive;

-     gandire irationala - crede fapte sau lucruri fara fundament real, interpretare negativa;

-   protejarea bauturii, neglijarea hranei, a igienei corporale si a aspectului fizic;

-         prima spitalizare, probleme medicale in urma complicatiilor date de consum;

-         gelozia alcoolica, scaderea capacitatii sexuale, impotenta;

-         consum matinal de alcool.

 

            In ultima faza a dependentei, faza cronica, se considera de obicei ca din acest punct, nu mai exista cale de intoarcere la "bautul controlat". In acest stadiu dependenta se manifesta prin:

-   consum permanent de alcool - de unul singur sau in compania prietenilor de pahar;

-         deteriorare etica - sistemul de valori s-a modificat;

-         deteriorare reversibila a gandirii;

-         deteriorare sociala prin compania consumatorilor;

-         inlocuirea oricarei bauturi cu alcool;

-         tremuraturi, consum pentru evitarea sevrajului;

-         refuzul de a accepta starea de degradare fizica si psihica;

-  psihoze alcoolice determinate de consumul de alcool: betia patologica, delirium tremens, halucinoza alcoolica, gelozia obsesiva a alcoolicului, encefalopatia Wernicke, sindromul Korsakov.

 

 

Citeste in continuare:

 

Evaluarea consumului de alcool

Terapia alcoolismului

 

 

 

Copyright © 2014 Centrul de Educaţie Medicală. Toate drepturile rezervate.

Actualizat la 08.09.2021, 18:28